Daily Archives: 25 iulie 2011

Pestera Minunilor… A opta MINUNE A LUMII?

O echipa de geologi din Mexic a inaintat o petitie guvernului pentru a inscrie în patrimoniu UNESCO o galerie subterana in care s-au format o serie de cristale impresionante, relateazaThe Daily Mail.

Doi mineri care cautau plumb intr-o pestera de sub orasul mexican Naica au descoperit cristalele despre care se crede ca s-au format in cateva sute de mii de ani. „Sunt cu adevarat printre Minunile Lumii”, a declarat Juanma Garcia Ruiz, un geolog al institutului care a studiat formatiunile inedite.

Imaginile au fost realizate de Javier Trueba, un fotograf spaniol renumit. Ele ilustreaza dimensiunile impresionante ale formatiunilor, unele dintre ele avand chiar 11 metri. Cercetatorii au stabilit ca ele s-au format de-a lungul unei perioade indelungate, insa nu au reusit sa explice formele ciudate ale cristalelor.

În 1975, o suprafata foarte mare a minelor de sub Naica a fost drenata pentru a se putea executa operatiunile de minerit. Cand apa a disparut, formarea cristalelor s-a oprit, iar 25 de ani mai tarziu cei doi mineri au descoperit galeria subterana.

Formatiunea aflata la 290 de metri sub nivelul solului a aparut in momentul în care apa supra-incalzita din adancuri a inceput sa se raceasca.

Una dintre problemele cu care se confrunta cercetatorii o reprezinta temperaturile ridicate din Pestera de Cristal, aflata in vecinatatea unui izvor fierbinte. Astfel, o persoana poate sta cel mult zece minute inauntru galeriei, deoarece caldura este greu de suportat. Sunt insa sectoare ale minei care se bucura de un sistem de ventilare a aerului.

„Mina este foarte mare si are numeroase galerii in adancime, galerii atat de mari încat poti conduce o masina prin ele”, a povestit Ruiz. Geologul intentioneaza sa-si continue cat mai repede cercetarile pentru a se asigura ca formatiunile de cristal beneficiaza de conditii optime.

„Cristalele trebuie sa fie bine conservate”, a precizat el. „Naica este un loc unic. Sansele ca ceva asemanator sa existe oriunde altundeva în lume sunt foarte mici”, a conchis Ruiz.